În societatea contemporană necesitatea protejării familiei şi minorului este indiscutabilă, or anume bunăstarea anumitor „celule” ale societăţii şi ale fiecărui copil în mod individual asigură existenţa unui viitor stabil al societăţii. În criminologie se discută nu doar despre infracţiunile săvârșite de minori, dar şi despre cele săvârșite contra minorilor. Or, criminalitatea urmează a fi analizată nu doar care un complex de fapte social periculoase, dar şi ca un fenomen cu toate consecinţele survenirii acestora. Cercetările făcute, au identificat un număr de factori de ordin social, individual, de mediu ce măresc riscul comportamentului infracţional, cum ar fi: părinţi sau persoane care îi înlocuiesc cu înclinaţii antisociale; familii incomplete sau divorţuri timpurii ale părinţilor; supraveghere părintească slabă la care se adaugă conduita rigidă şi instabilă a copilului; lipsuri de ordin social, economic, condiţii de trai modeste, venituri joase, familii numeroase; nivel scăzut de inteligenţă, cauza fiind de regulă insuccesele la şcoală; colegi sau mediu criminal. În anul 2012 se constată tendinţe de creştere a numărului de infracţiuni contra familiei şi minorilor (de 1,6 ori), fiind înregistrate 953 cazuri. Circa 7% din totalul infracţiunilor împotriva persoanelor au fost îndreptate împotriva copiilor şi tinerilor. Din aceste considerente, deloc neglijabil este rolul dreptului penal în ocrotirea relaţiilor sociale cu privire la convieţuirea în cadrul familiei şi dezvoltarea minorului, atunci când devin neputincioase celelalte mijloace de prevenire şi combatere a faptelor îndreptate împotriva acestor valori şi relaţii sociale. Aceşti factori de mediu şi individuali trebuie să fie priviţi în ansamblu, în coraport cu politica penală a statului în domeniul prevenirii comiterii infracţiunilor contra familiei şi minorilor, precum şi cu funcţionarea sistemului justiţiei în privinţa minorilor.