Mitul – procedeu artistic specific dialogului platonician
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
566 6
Ultima descărcare din IBN:
2023-10-11 19:35
SM ISO690:2012
RUSU, Liliana. Mitul – procedeu artistic specific dialogului platonician. In: Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători, Ed. 3, 10 martie 2014, Chișinău. Chișinău, Republica Moldova: Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 2014, Editia 3, T, p. 97. ISBN 978-9975-4257-2-8.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători
Editia 3, T, 2014
Conferința "Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători"
3, Chișinău, Moldova, 10 martie 2014

Mitul – procedeu artistic specific dialogului platonician


Pag. 97-97

Rusu Liliana
 
Institutul de Istorie al AŞM
 
Disponibil în IBN: 11 februarie 2019



Teza

Mitul și alegoria sunt două procedee artistice des întâlnite în dialogul platonician. Mitul este imaginea vie a religiei grecilor antici, el are, mai întâi de toate, menirea educației morale a cititorului. Rațiunea este antrenată prin alegorie: încărcătura simbolică mare în dialogul platonician a acestui procedeu artistic suprasolicită imaginația și pune la încercare capacitatea de gândire logică a cititorului. Mitul lui Protemeteu din dialogul Protagoras este un exemplu elocvent al influențelor altor sisteme filosofice și al integrării acestora în dialogismul platonician, dar și imaginea credințelor caracteristice perioadei istorice respective. Înserarea acestui mit în dialogul dat nu este deloc întâmplătoare, Protagoras fiind sofistul căruia îi aparține aforismul Omul este măsura tuturor lucrurilor. În linii mari putem spune că Mitul lui Prometeu este o traducere fidelă a ideii protagoriciene de raportare a lucrurilor la individ. Aici trebuie să ținem cont de lipsa de subiectivism al sofistului antic Protagoras, pentru care cuvântul „om” este utilizat cu sensul general, el nu semnifică o anume persoană, ci orice ființă umană. Similară este și partea a doua a aforismului: sintagma „toate lucrurile” denumește lumea reală, totalitatea creațiilor umane: obiecte pentru uz practic, de artă, cu destinație religioasă. Aici întâlnim ideea cheie a sofiștilor potrivit căreia domeniul practic se va raporta la uman, dar nu la divin. Prin urmare, omul este judecătorul suprem al acțiunilor sale și al rezultatelor obținute (Platon, 2001). Imaginea lui Prometeu prezintă un interes deosebit: uimitor este faptul că grecii nu aveau cunoștințe de preistorie, însă după cum reiese din conținutul mitului, ei aveau cunoștințe despre rolul civilizator al focului, utilizarea sa pentru hrană, căldură, confecționare de obiecte. În această ordine de idei, Prometeu poate fi considerat eroul întregii umanități, simbolul voinței omului de a rivaliza cu zeii. Protagoras este personajul platonician care relatează acest mit, fapt deloc întâmplător, după cum am menționat anterior: ideea platoniciană dedusă din acest context este că sofiștii sunt cei care introduc în istoria filosofiei noțiunea de umanism. Revenind la conținutul mitului, menționăm că omul este prezentat drept parte a naturii, precum plantele și animalele. Distincția ființei umane de zei constă în faptul că sunt muritori, existența lor se desfășoară în anumite limite de timp, spre deosebire de cea a zeilor nemuritori. Uitată în cazul distribuiri darurilor de către zeul Epimeteu, ființa umană este descrisă ca fiind sortită pieirii, neputincioasă față de fenomenele naturii (Platon, 2001). Focul redevine simbolul inteligenței salvatoare pentru umanitate. Putem spune că, acest dar dat ființei umane de către Prometeu, în temenii umanismului occidental, exprimă tendința individului de permane