Secolul al XX-lea se caracterizează ca fiind o perioadă a marilor schimbări, ceea ce a dus la formarea unei lumi noi, cu un nou sistem de valori. Crizele sociale, politice, economice au afectat în mod direct mentalitatea provocând astfel apariţia unei varietăţi de curente filosofice, influenţate de imense confruntări ideologice. Filosofia românească a acestei etape este dominată de diverse curente și tendințe. Diversitatea formelor de filosofare depinde într-o oarecare măsură de apartenenţa la clasa socială sau orientarea politică a autorului. Ca şi în secolul al XIX-lea, a continuat să existe curentul filosofic materialist-naturalist reprezentat de oamenii de ştiinţă care argumentau valabilitatea metodologică a materialismului şi aveau poziţii critice faţă de interpretările mistice şi idealiste ale rezultatelor ştiinţelor naturii. Materialismul filosofic, spre deosebire de materialismul naturalist, a căpătat o orientare ideologică marxistă fiind unul de comandă, militant şi critic, îndreptat împotriva iraţionalismului şi misticismului. O altă formă a materialismului s-a conturat în domeniul ontologiei şi gnoseologiei, drept exemplu fiind realismul evoluţionist al lui P. P. Negulescu, realismul ontologic al lui Mircea Florian, realismul spiritualist al lui I. Petrovici. În această perioadă de asemenea o influenţă mare au tendinţele idealiste care resping şi neagă materialismul și se manifestă prin diverse forme, de exemplu la C. Rădulescu-Motru idealismul este unul energetist, la Ioan Petrovici acesta este unul spiritualist, iar la Nae Ionescu idealismul apare ca ontologie religioasă. Filosofia ”noii spiritualități” reprezentată de Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Camil Petrescu, D.D. Roșca, Lucian Blaga, Constantin Noica imprimă filosofiei românești originalitate și notorietate. Aşa cum în această perioadă se conturează sisteme filosofice de importanţă națională și europeană putem afirma cu certitudine că gândirea filosofică românească a secolului XX a fost una prodigioasă şi semnificativă.