Secolul XVII este perioada în care s-a individualizat în istoria românilor printr-o politică externă deosebit de dinamică, care a readus Ţara Românească şi Moldova în atenţia diplomaţiei europene, marcată de eforturile a doi domni Vasile Lupu şi Matei Basarab. Perioada domniei lui Vasile Lupu s-a caracterizat prin stabilitate internă, dar cu dese confruntări militare moldo-muntene, cu toate acestea ambele țări au avut condiții propice pentru dezvoltarea economică, pentru impulsionarea comerțului, acumularea de capital și consolidarea marii proprietăți funciare1. Pe plan extern, Vasile Lupu a reușit să readucă Țara Moldovei în atenția marilor puteri europene. În ciuda faptului că domnul din Moldova era protector al ortodoxiei, domnul s-a arătat a fi tolerant față de comunitățile catolice2. Profitând de faptul că în spaţiul românesc erau deseori trimişi misionari italieni și francezi, prin protecţia pe care li-o acorda curtea moldovenească acestora, domnul solicita sprijinul reprezentanţilor Franţei la Constantinopol de a interveni în favoarea lui pe lângă sultan3.