Organizarea instituțională a statelor medievale românești a favorizat o activitate economică intensă și intrarea Țărilor Române în circuitul economic european. Crește rolul orașelor care devin, pe lângă centre administrative, politice și religioase, și factori importanți în activitatea meșteșugărească și cea comercială. Relațiile de schimb capătă o importanță din ce în ce mai mare, făcând legătură atât între activitățile economice cât și între localități și țări. Drumurile comerciale care legau Europa apuseană și centrală de Marea Neagră și peninsula Balcanică treceau prin Moldova. Domnii moldoveni au acordat privilegii negustorilor lioveni (poloni, din Lwow) prin care puteau străbate drumurile comerciale în siguranță. La gurile Dunării și pe țărmul nordic al Mării Negre șiau desfășurat activitatea comercială genovezii, în porturile de la Chilia și Cetatea Albă. Secolul al XVI-lea este dominat de expansiunea otomanilor în Balcani, campaniile împotriva Ungariei și desființarea ei politică, crearea în sudul Moldovei a Raialei Tighina și instituirea regimului dominației otomane asupra Țărilor Române. Acest fapt a dus la reorientarea comerțului extern mai ales spre Poarta otomană; negustorii turci (jelepii) cumpărau cereale, vite (mai ales oi) pe care le vindeau la Constantinopol. Prețurile cu care ei cumpărau produsele românești erau, de obicei, inferioare celor de pe piața liberă, ceea ce a contribuit la un declin economic și o întârziere în dezvoltare a spațiului românesc. Istoriografia, în general, consideră că în secolul al XVI-lea comerțul extern al Moldovei era subdezvoltat. Documentele de arhivă, mai ales cele din arhivele Vaticanului și ale Veneției ne demonstrează că și pe parcursul secolului al XVIlea Țara Moldovei întreținea relații comerciale (pe mare) cu Veneția. De exemplu: în Veneția se trimitea carnea de vită, miere și ceară și de unde se importa hârtie orientală, brocart, stofe scumpe, oglinzi, sticlă venețiană etc. Evident aceste legături, din cauza puterii suzerane, au rămas instabile, merită însă a fi supuse unei cercetări mai detaliate. Subiectul respectiv reprezintă demersul esențial al lucrării noastre.