Articolul de faţă îşi propune să evidenţieze modul în care au reuşit sărbătorile din spaţiul transilvănean din secolul al XIX-lea şi începutului de secol XX, să devină o formă socială și culturală de remodelare a comportamentelor mulțimii prin intermediul modelelor culturale dominante ale epocii și ale practicilor festive. Sărbătoarea a creat cadrul propice de reflectare asupra ideii de identitate și comuniune națională a românilor transilvăneni folosindu-se de simboluri, gesturi, imagini, folclor, religie şi expresii devenind astfel suportul pe care s-a sudat sentimentul de naționalism. Efuziunea colectivă a reprezentat un comportament specific al mulțimii transilvănene adunate în diverse orașe ale regiunii, spațiul și locul fiind repere fundamentale ale mentalităților colective. Atât sărbătorile religioase, cât şi cele naţionale, au fost însuflețite de o atmosferă de bucurie, izvorâtă din cultul naționalității și al culturalizării maselor, ambele fiind asigurate de prezența ritualului creștin. Psihologia mulţimii participante la un eveniment de proporţii festive va atinge în acest articol aspecte ce ţin de contopirea indivizilor într-o mulţime şi de dominarea masei de către conducători cu veleităţi oratorice. Sărbătorile au reprezentat un bun prilej de insuflare a spiritului naționalist al epocii unui număr cât mai mare de persoane. Aceste sărbători, au avut și marele merit de a fi creatoare de principii de morală colectivă în jurul cărora au luat naștere noi comportamente și o conștiință națională definitorie pentru epoca secolului al XIX-lea și începutului de secol XX. În spațiul transilvănean, această perioadă istorică a fost foarte importantă în istoria românilor ardeleni, atât sub raport politic, cât și cultural. În acest răstimp au avut loc clarificări și transformări semnificative în orizontul politic, cultural și economic transilvănean, care au întărit joncțiunea cu realitățile europene, dar au și consolidat elementele identitare naționale.