În prima jumătate a secolului al XIX-lea învățământul din Basarabia a suportat o evoluție modestă, înregistrând rezultate nesemnificative în privința evoluțiilor intelectuale și culturale a populației majoritare din acest teritoriu. În timp în țările Europei de Vest revoluția tehnică și științifică devine un imperativ al evoluției umane, sistemul educațional din Imperiul Rus continuă să fie bazat, în mare parte, pe abordări dogmatice și pe ideologia ortodoxismului statal și cea velicorusă. Reticența față de ideea de modernizare și inovare a afectat și proiectele de modernizare a învățământului, care continuă să rămână unul pronunțat ecleziastic și perimat. Școlile primare, care erau cele mai numeroase, având un spectru de contact mai larg cu populația rurală, dar și urbană, continuă să rămână și cele mai înapoiate. Fiind de o mare diversitate și subordonate mai multor instituții ale statului, majoritatea școlilor primare nu erau performante, având în continuare un caracter formativ și fără o continuitate și legătură cu învățământul secundar. Rudimentar și dogmatizat, învățământul secundar, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se manifestă ca un factor ce frâna evoluția societății ruse, inclusiv și a celei basarabene. Reforma școlilor primare din anul 1864 a scos în evidență și mai pregnant criza învățământului din Imperiului Rus, în consecință fiind instituit un control mai rigid asupra școlilor primare. Deși avea menirea de a moderniza și laiciza școala rusă, reforma școlii primare din anul 1864 nu impunea obligativitatea studiilor și nici responsabilitatea statului pentru înființarea școlilor elementare în localitățile basarabene. Până la dispariția fizică a împăratului reformator – Alexandru al II-lea, respectiva reformă nu s-a încununat cu schimbări calitative în învățământul secundar laic din Basarabia.