Cromaţia, de rând cu parametrii morfometrici, reprezintă una dintre particularităţile fenotipice ale speciei, ea fiind rezultatul unui proces îndelungat de evoluţie (Arnold, 1986), cu un rol bine determinat de camuflare de duşmani (Işcenco, 1978), de termoreglare sau de atracţie a partenerilor sexuali (Cozari, 2004). În baza cercetărilor efectuate din zona Codrilor Centrali s-a constatat că specia R. ridibunda are o plasticitate ecologică înaltă şi este una dintre cele mai numeroase specii din cadrul complexului Phelophilax esculenta. Coloritul acesteia variază în dependenţă de temperatura mediului ei cât şi de biotop. Astfel, când temperatura mediului ajunge la valorile de +200C coloritul speciei din lacurile acvatice din zona de luncă variază de la sur – cenuşiu la verde – măsliniu, cu prezenţa liniei mediane bine conturate şi pete rotungite expuse uniform sau neuniform ale morfelor (LP, LsP(p), LB, sLP). Însă, coloritul speciei din lacurile acvatice din zona de lizieră se caraterizează prin culoarea verde mai pronunţată şi prezenţa punctelor (LsM, VMs, SV(a), VLPc ). La limita temperaturii mediului de 300C când şi covorul vegetal este bine dezvoltat, cromaţia speciei R. ridibunda capătă o nuanţă deosebită, unde linia mediană, petele rotungite sau punctele, se află pe fundalul culorii verzi bine pronunţate indiferent de biotop (VL, VLP, VLPc, VsL(a)Pc(p), V(a)Pc). La limita acestei temperaturi biotopul are o influenţă nesemnificativă asupra cromaţiei. Aşadar, în rezultatul testării populaţiei de R. ridibunda s-a stabilit că variaţiile cromatice sunt în funcţie de temperatura mediului cât şi de biotop. Are un caracter adaptiv care diferă în condiţii variate de viaţă, ceea ce permite indivizilor să-şi asigure existenţa în diverse faze ale ciclului anual.