Dezvoltarea viticulturiii și vinificației relevată in izvoarele scrise, din dife rite perioade, referitoare la spațiul carpato-nistrean, evidenţiază dinamica eforturilor agricole şi comerciale in ramură. Subiectul legat de cultivarea viței-de-vie și respectiv prepararea vinului, ca indeletniciri seculare ale populației autohtone, a fost studiat de lingviști, istorici, geografi, arheologi, etnografi și etnologi, bazandu-se pe numeroase documente, dar și vestigii. Cultura viţei-de-vie a dus la realizarea unor construcţii specifice destinate preparării şi depozitării vinului, ce reprezintă o arhitectură vernaculară. Criteriile care permit reconstituirea modelului cramei sunt, pe de o parte, materialele accesibile fiecărei regiuni şi tehnicile de construcţie, care accentuează individualitatea construcției, iar, pe de altă parte, planimetria și elevaţia, avand tangențe comune pe intregul teritoriu luat in cercetare. Formele arhitecturale sunt ușor identificabile, aparținand unei arhitecturi utilitare, subordonate procesului tehnologic. Din punct de vedere al tipologiilor arhitecturale, deși cramele au imbrăcat o mare diversitate de forme locale, ele s-au manifestat mai mult la nivelul detaliilor, sub influența tehnicilor și materialelor de construcție, culturii spirituale, climei sau reliefului, criteriul principal de relativă unitate rămanand cel al funcționalității din punct de vedere tehnic, ce nu admitea soluții foarte variate. In istoriografia romanească și cea națională, in secolele XIX–XX este evidențiată prezența unor originale construcţii viticole, care marchează arhitectura tradiţională legată de practicarea străvechii ocupaţii. Experiența dobandită a demonstrat că atat felul construcţiilor, modul lor de amplasare şi de organizare, cat şi cel de intreţinere, au un rol hotărator asupra calităţii vinurilor obţinute.