Profesorul universitar Gheorghe G. Mironescu – fruntaș al Partidului Național-Țărănesc – a prezidat in iunie 1930 guvernul, care a oficializat revenirea in țară și inscăunarea regelui Carol al II-lea. Intre 8 decembrie si 4 aprilie 1931, el a mai condus un nou guvern național-țărănesc. A făcut parte din grupul celor 29 de profesori universitari si 40 de parlamentari care, la propunerea profesorului universitar Simion Mandrescu, in numele Asociației profesorilor universitari din Romania, au plecat la Paris pentru a organiza și susține acolo propaganda pentru Unire. Pentru o mai bună informare a opiniei publice din țările aliate şi pentru mobilizarea in sprijinul cauzei naționale, emigrația romană din Franța a inființat la 17 ianuarie 1918, ziarul „La Roumanie” prin aportul ziariștilor Constantin Mille, Emil D. Fagure, deputatul Paul Brătăşianu, Gheorghe G. Mironescu etc. Marele om politic vorbește despre prizonierii de război capturați de armata italiană, soldați romani, originari din provinciile romanești supuse Austro-Ungariei: Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș şi Bucovina. Descrie tratamentul pe care l-au suportat prizonierii romani de război in Germania, care a insemnat, după părerea lui, „pictura cea mai tristă şi cea mai infricoşătoare tragedie”. O problema deosebit de importantă pe care G. G. Mironescu o dezbate este aceea a asigurărilor muncitorești care privea direct un număr considerabil de locuitori ai țării, aproximativ 160 000 de locuitori erau direct interesați: muncitorii agricoli, funcționarii comerciali și, in genere, salariații de toate categoriile. Se creează și o serie de obligații: invățăm la școală că nu există drept fără obligație. Tot G. G. Mironescu aduce in discuție problema cumulului de funcții și insărcinările publice – „o nedreptate prin imprejurarea că beneficiază pe nedrept de salarii multiple”.