Studierea vieții cotidiene intr-un anumit cadru temporal și spațial a oferit posibilitatea cunoașterii mult mai obiective a particularităților de evoluție și gradului de dezvoltare civilizațională a anumitor societăți și state, pornind de la micro-dimesiunile istoriei. Astfel, studierea vieții cotidiene a deschis oportunitatea cunoașterii unui alt tablou istoric, mult mai concret și complet, un tablou neglijat de istoric, fie din considerațiuni personale, fie din motive politico-ideologice ale vremii. Totuși, odată cu apariția Istoriei Noi și a Școlii Analelor, s-a trecut de la o istorie politică la o istorie socială, iar omul, in contextul său istorico-social, s-a pomenit in epicentrul discuțiilor, analizelor și cercetărilor. Apariția unui noi domeniu de cercetare a fost o inovație in cadrul științei istorice, dar in același timp o provocare. Definirea cotidianului, stabilirea limitelor posibile și imposibile, orizonturilor cotidianului, toate aceste provocări au determinat o abordare pluridisciplinară a obiectului de studiu, prin recurs la științele socio-umanistice, afiliate istoriei. Cercetarea detaliată a acestui domeniu, prin definitivarea dimensiunilor și structurilor vieții cotidiene, prin prisma analizei istorice, sociologice, filosofice, a permis conceptualizarea cotidianului. Definiția cotidianului are drept punct de referință acele activități, practici, obiceiuri care alcătuiesc peisajul de zi cu zi al individului. Prin cotidian, subanțelegem obișnuitul și banalul, ceea ce nu captează atenția și privirea, ceea ce este comun și se inscrie in conceptul existenței umane. Cotidianul este opus evenimentului major, prioritarului și senzaționalului, este elementul secundar al realității istorice. Anume această realitate a devenit in ultimele decenii o prioritate in randurile mediului academic, or cunoașterea profundă și obiectivă a istoriei nu poate fi obținută fără studierea și explicarea vieții cotidiene.