Cunoștințele noastre despre existența lumii străvechi pot fi imbogățite prin cunoașterea limbilor vorbite in prezent sau altădată. Insuși faptul că noi cunoaștem ceva il datorăm limbii. Realitatea, prin elementele sale, se reflectă in limbă așa cum acestea au fost percepute de om. Urmează fixarea, acumularea și transmiterea lor semenilor spre a fi utilizate. In comunicare vom aduce un șir de fapte de limbă care conțin in structura lor internă mărturii privitoare la viața cotidiană a omului străvechi. Materialul dialectal referitor la rudenie ne oferă date foarte vechi. In mai multe localități, pentru a desemna mătușa (in varstă) sunt folosiți termenii: „mamă (+ prenumele, după cum o cheamă), „mamă mare/ ma mare”, „maca (după cum o cheamă)”. Utilizarea acestor termeni pentru noțiunea „mătușă” constituie o mărturie a timpurilor cand strămoșii noștri cu familiile lor mici constituiau familia mare patriliniară. Vom aduce mărturii despre practicarea unor indeletniciri. Spre ex., despre prelucrarea osului ne mărturisește cuvantul fluier, prin care in romană sunt desemnate instrumente de suflat (fluier, flaut, fluierul ciobanului ș.a.), dar și partea de la genunchi pană la glezna piciorului, gamba. Pe teren au fost notate și semnificațiile „parte a piciorului la oaie”, „fluierul piciorului”, „fluierul mainii”. Datele enumerate le datorăm faptului că această parte a piciorului unui animal servea la confecționarea fluierelor de os.