Grație faptului că pe meleagurile noastre apele nu prea abundă, importanța Fantanii a ajuns in ipostază de cult. De aceea, Fantanii, in care se adună și se păstrează acea licoare dătătoare de viață – apa, i s-au atribuit multiple și diverse conotații. Multe Fantani erau inălțate, așa precum bisericile, pentru sufletele insetate ale celor răposați. In mitologiile mai multor popoare, apa a reprezentat substanța primordială și germinativă pentru viața terestră și cea cosmică. Astfel, afară de faptul că Fantana este casa apei, un local social, utilizat frecvent in activitatea cotidiană a omului, ea conține multe idei provenite din legendele biblice, din motivele mitopoetice. Acestea și multe alte idei i-au inspirat pe cineaștii Vlad Ioviță și Mircea Chistrugă să dedice filmele Fantana (1966) și Neam de fantanari (1983) acestui fenomen ancestral – Inălțarea Fantanii. In ambele filme se evidențiază faptul că acest fenomen are varsta omenirii și este una dintre cele mai nobile constante ale omenescului, in care ideea de viață cotidiană se interferează cu starea de frumos, de angajare sufletească – motiv frecvent in arta și cultura universală. Din perspectiva dramaturgică a filmului Fantana sesizăm că pe regizorul Vlad Ioviță l-a interesat spectacolul Inălțării Fantanii, convingandu-ne că apa nu se dă muritorului de rand atat de simplu și că Facerea Fantanii, aidoma Facerii Lumii, e aceeași ca Marea Creație legată prin multiple fire cu Pămantul și cu Cosmosul. Tot prin același act miraculos regizorul Mircea Chistrugă reușește in filmul său Neam de fantanari să creeze portretele fraților Mihail și Toma Sandu, despre care aflăm din film că au săpat in stepa Bugeacului peste cincizeci de fantani. In ambele filme, printr-o expresivitate deosebită se impun secvențele cu sfințitul Fantanilor, unde bucuria unei mari impliniri, mandria fantanarilor se interferează cu apelurile la divin, la etern, la mantuirea omului prin frumos și dăruire. Astfel, filmele Fantana și Neam de fantanari au fixat și au conservat pentru viitorimi imagini care demonstrează că in acest cotidian tehnocrat și industrializat se mai păstrează incă unele momente de sacralitate a Fantanii, de sfințire a acestor geniale creații umane de vitală necesitate, care in credința populară unele din ele mai continuă să fie și „făcătoare de minuni.”