Troiţele moldoveneşti in lemn constituie un domeniu complicat de cercetare, prin faptul că distanţa in timp le face tot mai enigmatice, mai depărtate de logica, sensibilitatea şi inţelegerea consumatorului de valori artistice din secolul al XXI-lea. Spre deosebire de troiţele din Romania, cele din lemn de pe teritoriul Republicii Moldova sunt mai mult sculpturale, cu tendinţe de reprezentare volumetrică. Ele fie că sunt tridimensionale, adosate de lemnul crucii, fie că prezintă un relief bombat, de asemenea adosat. Efecte estetice deosebite se obţin prin prelucrarea lemnului de nuc, stejar, cireş, păr, tei, plop şi altele. Lemnul a asigurat, prin particularităţile de prelucrare a lui şi prin textura lui, un echilibru intre abordările naturaliste şi cele decorative. Este necesar să remarcăm existenţa pe chipurile de pe troiţele moldoveneşti din lemn a unui spectru larg de stări emoţionale şi o mare diversitate de trăsături anatomice, psihologice ale chipului lui Iisus. Elementele insoţitoare ale chipului lui Hristos variază şi ele de la o compoziţie la alta: porumbelul, simbolizand Sfantul Duh, serafimi, ingeri, sfinţi, scăriţa, ciocanul, oasele lui Adam, cocoşul, imagini ale soarelui, chipurile celor doi talhari, Maria Magdalena şi Maica Domnului, imagini din Noul şi Vechiul Testament. Semnificaţia culorilor işi are rădăcinile in cultura şi in arta milenară a băştinaşilor. Spre deosebire de troiţele moldoveneşti, crucifixele catolice au de caştigat sub aspectul proporţionării, al cunoaşterii anatomiei omului, sub aspectul modelării ingrijite, apropiate de caracteristicile modelului. Insă raţionalismul acestor chipuri vine in contrapunere cu seninătatea şi naivitatea reprezentărilor de pe troiţele populare, in care mana artistului nu a fost condusă de tipare academice, ci de dorinţa de a ridica cu forţe proprii un insemn al credinţei.