Peisajele de silvostepă ocupă cea mai mare parte din teritoriul Moldovei şi sunt reprezentate dintr-un sistem de podişuri, dealuri şi campii. Vegetaţia naturală a acestor peisaje se compune din formaţiuni forestiere de stepă şi de luncă. Cantitatea anuală de precipitaţii este relativ mare – 550–600 mm, dintre care 350–460 mm revine perioadei de vegetaţie. Invelişul edafic prezintă cernoziomuri tipice, moderat humifere şi levigate, soluri brune (luvice şi tipice) şi cenuşii (tipice şi molice), care s-au format sub invelişul compact de asociaţii erbacee şi sub vegetaţia pădurilor de stejar, fag şi alte specii de arbori. Zona se caracterizează printr-o foarte inaltă productivitate a terenurilor agricole. Siturile de habitat traco-getice erau concentrate anume in zona de silvostepă a Moldovei, mai fiind atestate in luncile impădurite ale Prutului de Jos. După caracteristicile sale, spaţiul era deosebit de favorabil pentru viaţa şi activitatea oamenilor. Pentru ambele tipuri de structuri – așezări și cetăți getice – a fost semnalată tendinţa generală de a fi amplasate pe locuri inalte, greu accesibile, cu posibilităţi naturale de apărare – promontorii, platouri, mameloane, terase abrupte ale raurilor etc. In literatura de specialitate mai bine sunt abordate aspectele de clasificare a structurilor fortificate conform trăsăturilor formal-tipologice: morfologică (teren/formă), tehnico-tehnologică (structura elementelor defensive de suprafaţă şi internă), funcţională (destinaţia sitului, majoritatea polifuncţionale). In ultimul timp ne-am expus asupra faptului că pentru majoritatea culturilor preistorice şi antice nu credem in existenţa aşezărilor deschise – toate tipurile structurilor de habitat erau ingrădite. Totul depindea de dimensiunile şi structura acestora. Condiţiile de viaţă ale epocii excludeau existenţa aşezărilor deschise (relaţiile cu vecinii, animalele de pradă etc.).