Prezente in fiecare gospodărie, scoarțele au avut, pe parcursul secolului XIX și inceputul secolului XX un rol deosebit, ca element de decor, indiferent de faptul dacă erau in casele de la sat sau de la oraș. Covoarele, datorită frumuseții și autenticității lor, au fost recunoscute drept parte a patrimoniului cultural local incă acum două secole, datorită expunerii lor in cadrul unei expoziții agricole, in anul 1889, la Chișinău. După inchiderea expoziției, o bună parte din materiale s-au păstrat și in baza lor, in aceeași toamnă, a fost creat primul muzeu public din Basarabia, numit Muzeul Zoologic, Agricol și de Industrie Casnică. Ultimii ani, după introducerea scoarțelor basarabene in lista elementelor protejate UNESCO, interesul față de ele s-a intensificat. Studiate minuțios de către etnografi, cercetate și multiplicate de către meșterii populari, expuse in cadrul diferitor expoziții, in țară sau peste hotare, s-ar părea că nu au mai rămas intrebări la capitolul tehnicilor de pregătire a materiei prime, tehnicilor de țesut, semnificației simbolurilor, utilității și importanței lor. In această comunicare vom analiza mai detaliat locul covorului in viața cotidiană. Conform tradiției locale, in fiecare casă erau prezente obiecte țesute. Denumirea lor era diferită de la o regiune la alta dar, mai ales, numele lor desemnează locul acestora in casă – păretar, ungherar, cordar, grindar, prolog, lăicer, cergă, lădar, drăinițar, scoarță – ultimul fiind cel mai mare și mai deosebit element țesut dintre toate enumerate mai sus. Care a fost locul și rolul fiecăruia dintre ele? Care element țesut a fost păstrat in casa cea mare, in lada cu zestre și care a fost așternut pe jos, pe laiță, pe cuptor, pe perete, pe sobă? Care dintre covoare se dăruia mirilor la nuntă, sau se așternea sub picioarele tinerilor in timpul cununiei și care dintre ele se așternea pe năsălii, pentru a petrece defunctul pe ultimul drum? Acestea sunt principalele intrebări la care ne vom referi in acest studiu. Incepand cu secolul al XVIII-lea, pe foile de zestre, păstrate in fondurile de arhivă, sunt atestate și scoarțele, ceea ce denotă importanța lor, alături de mobilier, bijuterii, elemente de port și de amenajare a casei. Fetele de măritat erau gata să indure foame, doar să nu instrăineze elementele țeVIAȚA sute, să nu vandă covoarele, fiindcă ele erau dovada hărniciei, dibăciei și bogăției casei, fiindcă fără ele, se putea să nu le ia nimeni de nevastă. Apar atunci alte intrebări ce țin de uz, habitat și viața cotidiană – cine participa la țesutul covoarelor, cine meșterea războil de țesut sau stativile, care era timpul și anotimpul destinat țeserii covoarelor, in ce colț al casei stătea războiul de țesut – intrebări ce țin de istoria orală, de amintirile bătranilor, de folclor. Conștientizand valoarea materială și spirituală a scoarțelor, vom contribui la păstrarea intactă a imaginii țăranului despre lume și vom transmite această imagine tinerei generații, contribuind la păstrarea patrimoniului cultural local.