Friedrich Nietzsche este filosoful care a dezvoltat o viziune de ansamblu asupra vieţii, o metafizică a lumiişi a fiinţeiînseşi. Înteza de an ne propunem să vorbim despre voinţa de putere în filosofialui Nietzsche din perspective interogaţiilor filosofice româneşti.Nu putem, însă,omite faptul că interesul lui Nietzsche pentru el aborarea conceptului “voinţă de putere”, a pornit de la ,,voinţa de a trăi”a lui Schopenhauer. Pentru Nietzsche, nu mai există o unică voinţă ca la Schopenhauer, reprezentînd un pricipiu metafizic, înzestrat cu toate atributele tradiţionale prin care era gîndit pînă atunci principiul, ci o pluralitate de asemenea voinţe, şi astfel, la limită ne mai existînd nici o lume unică, constată Claudiu Baciu. Pentru Nietzsche, lumea este reprezentată ca o masăconstituitădintr-un număr infinit de centre de putere, precizează Constantina Raveca Buleu, de voinţe de putere, care trăiesc şi reacţionează fiecare după propriile lor perspective şi criterii de valoare. Voinţa de putereca voinţă de a crea valori (proprie existenţei), reprezentînd totodată, esenţa a tot ceea ce fiinţează şi nu înseamnă voinţă de dominaţie.Aici se pretinde conceptul dat „sub semnul ideii europene”, explicat într-un fel de Gilles Deleuze.Atît timp cît interpretăm voinţa de putere ca voinţă, dorinţă de dominaţie, o facem obligatoriu să depindă de valori prestabilite, singurile capabile să determine cine anume trebuie să fie recunoscut drept cel mai puternic într-un caz sau altul. În expresia nietzscheană, voinţa nu vrea să însemne că îşi doreşte putere. Însăşi puterea este cea care se vrea în voinţă, pentru a fi un element genetic şi diferenţiator. Sub un astfel de contur al conceptului “voinţă de putere”v-om stărui să identificăm formele de expresie filosofică românească.