Primii paşi spre problematica respectivă i-am realizat cercetând tema “Cultură. Artă. Umanism”. Am pornit cu intenţia ca prin explorarea mea, drept fir roşu, să treacă Poezia.  Puţin mai târziu, înţelegând că alunec pe filiera literaturii, am încercat să îngustez domeniul de interes, prin analiza culturii anume din perspectiva filosofiei. În cele din urmă, prezentând raportul pe care l-am efectuat, împreună cu coordonatorul ştiinţific, am constatat că pe fonul tuturor surselor bibliografice studiate apar trei nume: Loteanu, Novalis şi Eminescu. Astfel a apărut ideea de film.  Cinematografia concentrează în sine şi Poezie, şi Dramaturgie, şi Epic, şi Retorică. Totodată ea este şi un exponent al Culturii. În lucrarea de faţă propunem o paralelă între poetica lui Mihai Eminescu şi Novalis şi filmele în regia lui Emil Loteanu. E de menţionat că aceste filme în literatura de specialitate poartă numele de - filme poetice. Alt punct important este că atunci când enunţăm ideea de poetică a filmului nu ne referim doar la filmele regizate pe baza operei unui Poet (de exemplu “Luceafărul” în regia lui Emil Loteanu). Poeticul în film se realizează prin diverse metode cum ar fi: optica, racursiul, apropierea sau îndepărtarea de obiectul filmat, mişcarea aparatului sus-numit. Toate aceste metode recrează atmosfera din poezie. Deci, filmul poetic nu este o reproducere a poeziei, ci în sine reprezintă o poezie, doar că nu scrisă ci filmată.