Insulina este acel hormon, secretat de insulele lui Langerhans, care participă la metabolismul glucidelor și contribuie în primul rând la micșorarea concentrației glucozei în sânge prin mărirea permeabilității membranei celulare. Este compusă din 2 lanțuri peptidice, lanțul A și B, unite între ele prin 2 legături bisulfidice. Actualmente insulina este obținută de la diferite specii de animale și are o structura bazală asemănătoare, dar diferite secvențe de aminoacizi în lanțul. Insulina porcină diferă de insulina umană doar printr-un aminoacid in lanțul B, dar insulina bovină se deosebește de cea umană printr-un aminoacid din lanțul B și doi aminoacizi din lanțul A.  Cele expuse mai sus ne-au determinat să stabilim drept scop evaluarea metodelor moderne de obținere a insulinelor pure și în diverse combinații, în aspectul definitivării avantajelor și dezavantajelor acestora pentru asigurarea eficacității optimale.  Metodele clasice de obținere a insulinei sunt: sinteza chimică deplină și extragerea directă din pancreas de bovine, porcine sau uman. Actualmente insulina umană se obține pe două căi: modificarea insulinei porcine prin metoda sintetico-fermentativă: în poziția 30 a lanțului B alanină este înlocuită cu treonină; și prin metoda biosintetică de inginerie genică.  Probele clinice efectuate cu insulina umană, produsă prin tehnici de inginerie genică, au demonstrat că ea nu are efecte secundare şi că poate fi comercializată, adică folosită la tratarea bolnavilor de diabet.