Verbele de acţiune se definesc prin toate sau aproape toate trăsăturile specifice verbului ca parte de vorbire. Pentru aceste verbe este caracteristic faptul că ele semnifică procese care se definesc prin trăsătura /dinamicitate/. Clasa verbelor de acţiune este cea mai numeroasă. Este evident că elementele lexicale cuprinse de această clasă sînt eterogene atât sub aspect semantic, cât şi gramatical. În cadrul ei se poate face distincţie între o zonă centrală şi o zonă periferică. Unităţile din zona de centru posedă toate trăsăturile specifice clasei, cele de la periferie sînt lipsite de unele dintre aceste trăsături. În cadrul proceselor dinamice, se delimitează două sfere: sfera acţiunilor fizice, externe şi sfera acţiunilor intelectuale, interne. Cîmpul semantic al verbelor de acţiune cuprinde următoarele clase: 1) verbe care exprimă acţiuni fizice (a construi, a tăia, a desena etc); 2) verbe de declaraţie (verbe ilocutive, verba dicendi: a spune, a zice, a vorbi etc.); 3) verbele percepţiei senzoriale (a vedea, a auzi, a simţi etc.); 4) verbe care exprimă manifestări ale activităţii intelectuale (a cugeta, a gîndi, a raţiona, a chibzui etc.); 5) verbe care exprimă manifestări ale activităţii psihice (emoţionale: a rîde, a plînge, a ofta, a suspina etc.); 6) verbe care exprimă manifestări fiziologice (a tuşi, a strănuta, a respira, a răsufla etc.); 7) verbele de mişcare (a merge, a se deplasa, a călători, a traversa, a alerga etc.).