În decursul anilor şi a deceniilor, ca urmare a dezvoltării sociale, a fluctuaţiilor, şi mai ales, a creşterii fenomenului criminal, precum şi a ştiinţelor despre om şi societate, a cerinţelor practice privind combaterea violenţei şi asigurarea securităţii persoanei împotriva abuzului, a orientat atenţia cercetătorilor spre om şi spre criminal, care a săvârșit fapta, ce trebuie să suporte şi să execute pedeapsa. Chiar dacă personalitatea umană este studiată şi abordată de un şir de discipline cum ar fi sociologia, psihologia, pedagogia, psihiatria etc., însă fiecare din ele studiază omul sub aspectul său, totuși rămân nevalorificate aspecte legate de statutul victimei, securitatea acesteia ș.a. Ideile legate de studiul victimologiei au luat naştere cu veacuri în urmă. Autoprotecţia potenţialelor victime, la începuturile omenirii servea drept modalitate de bază de securitate, fapt ce influenţa asupra criminalităţii. Apoi, pe măsura apariţiei şi dezvoltării altor mecanisme contra răului social, autoapărarea a trecut în categoria chestiunilor private. Statul şi societatea, încercând să protejeze personalitatea, elaborează şi alte măsuri care nu necesitau participarea pătimitului la realizarea lor şi această figură a fost diminuată. Mijlocul sec. XIII, pune în centrul atenţiei cercetărilor comportamentul criminal, iar de la sfârșitul sec. XIX - problematica personalităţii criminale. Reprezentaţii şcolii clasice şi pozitiviste examinau astfel de componente a infracţiunii cum sânt „infractorul” şi „victima” ca noţiuni mecanice, statice. În consecinţă, observăm că cercetările raportate diferitor etape, erau centrate fie asupra faptei (infracţiunii), fie asupra făptuitorului (persoanei infractorului), lăsând în urmă, însă, victima, trăirile acesteia, interesele şi problemele ei (daune psihice provocate de nevroze, depresii, pierderea încrederii în cei din jur şi faţă de sine însuşi). Începând cu sec. XX reprezentaţii curentului numit „interacţionism” au efectuat un studiu asupra factorilor ce determină criminalitatea, în cadrul căruia au redirecţionat atenţia asupra rolului victimei în procesul de victimizare. Ca urmare, cercetările indică lărgirea aria cercetărilor, iar studiul victimei a devenit o problemă ce solicită abordări convergente a mai multor domenii, printre care se înscrie și cel al securităţii.