Ce este comunicarea? Iată o întrebare la care au încercat să răspundă toţi autorii literaturii de specialitate, în funcţie de semnificaţia dată termenului în discuţie. Ca şi cea mai mare parte a cuvintelor unei limbi, verbul a comunica şi substantivul comunicare sunt ambele polisemantice, comportând o pluralitate de semnificaţii. Firesc, definiţiile sunt numeroase şi diferite dar, indiferent de şcoala de gândire căreia aparţine un autor sau altul, sau de orientarea în care se înscrie, acestea au cel puţin următoarele elemente comune:comunicarea este procesul de transmitere de informaţii, idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul. Comunicarea didactică – este o formă particulară a comunicării umane indispensabilă în vehicularea unor conţinuturi determinate, specifice unui act de învăţare sistematică şi asistată; ea presupune un raport bilateral educator – copil şi calitate deosebită. În ultimii ani, studiile dedicate problemei familiei ocupă un rol aparte în ştiinţa psihologică. Criza în care se află întreaga societate, determină atmosfera psihologică în familie. Atît pentru educarea prezentă, cât şi pentru formarea copilului în perspectiva adultului, comunicarea are un rol deosebit. Ea stă la baza oricărei intervenţii educative. Atitudinea părinţilor faţă de copii, stilurile de educaţie promovate în raport cu copiii, conţinutul şi forma limbajului utilizat în procesul de comunicare cu copiii - toate caracteristicile menţionate ţin să dezvolte o personalitate echilibrată, motivată, comunicabilă.