A ajuns în secolul nostru, dar a parcurs un drum plin de incertitudini. Anticii ziceau că-i o copie a ideilor divine, că-i un meșteșug printre celelalte meșteșuguri, importantă în educaţia Copiilor. Cât despre veșnicie... nu prea era gândită, pe atunci, alături de eternitate. Platon, din „cauza” lui Socrate, se va dezamăgi atât de mult în Ea, încât va arde toate foile unde a scris-o. Dante, călătorind din Infern spre Paradis, susţinea că Făuritorul Ei are misiunea de a arăta omenirii drumul binelui. Erasmus din Rotterdam sau mai bine-zis, personajul Prostia însufleţit de autor, afirma că Ea și Poeţii au drept părinte Nebunia. Nietzsche (să ne ierte că l-am pus alături de Erasmus) spunea în „Nașterea tragediei” că anticii înţelegând că binele cel mai mare e să nu te fi născut deloc, inventează arta și pe Ea, care venea să dea un sens vieţii. Astfel apare Olimpul, Apollo și Dionysos. Ea e cea care lecuiește rănile omenirii... Pentru Novalis era o cheie care făcea filosofia clară. Hegel va analiza romanticii de la primul până la ultimul vers. Ea este Poezia. Astăzi ne bucurăm de Filosofie și Poezie și spunem că Filosofia e concept, iar Poezia – metaforă. Dar... despre toate în lucrarea deplină. Rezumatul să-l încheiem prin împăcarea acestor două preafrumoase Regine. Poezia este rodul Filosofiei (! dar vorbim de un copac metaforic, plin de idei și rădăcini) și orice Filosof e dacă nu complet, atunci puţin Poet.