A vorbi despre identitate înseamnă a vorbi despre natura umană şi complexitatea ei, despre istoria devenirii omului, a creării şi recreării lui prin gândire, efort şi voinţa, înseamnă a vorbi despre o faţă vizibilă, conştientă de sine şi alta ascunsă, ce transpare în gânduri, gesturi, comportamente demne de a fi luate în seama. Într-o lume marcată de tensiuni şi conflicte, într-o lume dominată de schimbări rapide şi multiple (economice, sociale, politice, psihologice) cultivarea identităţii personale devine necesară. Din punct de vedere știinţific, nu putem vorbi despre identitate fără a aborda personalitatea şi factorii ei implicaţi în procesele psiho-sociale care intervin în structurarea identităţii personale. Nu trebuie să uităm că, dată fiind natura socială a omului, personalitatea umană nu poate fi apreciată decât în plan social, ea validându-se în raport cu alţii, printr-o raportare şi reevaluare continuă. Socialul este oglinda în care omul își reflectă adevăratul chip, el neputând exista în afara societăţii, ci numai în ea şi prin ea. Sentimentul de identitate creează siguranţă, confort psihic, intimitate, dar şi responsabilităţi, legate de sarcinile temporare faţă de evoluţia socială mai largă a structurilor de apartenenţa şi de securizare materială şi spirituală ale identităţii.Identitatea constituie maniera de a fi în mediu social, ce poartă marca ordinii simbolice în care se înscrie.