Cărbune activ modificat pentru adsorbţia ionilor de nitrit
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
525 5
Ultima descărcare din IBN:
2020-10-31 23:39
SM ISO690:2012
DOROGONCEAN, Constantin. Cărbune activ modificat pentru adsorbţia ionilor de nitrit. In: Viitorul ne aparține, Ed. 6, 6-7 octombrie 2016, Chișinău. Chișinău, Republica Moldova: Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 2016, Ediția 6, p. 86. ISBN 978-9975-3036-5-1.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Viitorul ne aparține
Ediția 6, 2016
Conferința "Viitorul ne aparține"
6, Chișinău, Moldova, 6-7 octombrie 2016

Cărbune activ modificat pentru adsorbţia ionilor de nitrit


Pag. 86-86

Dorogoncean Constantin
 
Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei
 
 
Disponibil în IBN: 5 noiembrie 2018



Teza

Polimerii coordinativi poroși (PCP) au atras o atenție sporită în ultimii ani [1]. Acest fapt se datorează porozității lor, suprafaței interioare foarte mari, topologiei și dimensiunilor reglabile ale porilor, ceea ce duce la aplicații promițătoare, cum ar fi adsorbția și depozitarea gazelor, în special, a hidrogenului și metanului, aplicații în procesele de separare a gazelor, livrarea medicamentelor, tehnologia senzorilor, cataliza eterogenă, luminescența și magnetismul. Un avantaj al PCP, faţă de sorbenții amorfi sau alte materiale poroase, este dimensiunea perfect identică a porilor. Scopul lucrării constă în sinteza compuşilor coordinativi polimerici ai unor metale de tranziţie cu liganzi în baza acizilor pridin carboxilici, stabili chimic şi fizic.Astfel, s-au obţinut în stare cristalină, polimerii coordinativi, cu formulele brute: Cu(DABCO)(PDC), Co(DABCO)(PDC), Ni(DABCO)(PDC), unde PDC este restul acidului 2,6-piridindicarboxilic, DABCO este 1,4diazabiciclo[2.2.2]octan. Compusul Cu(DABCO)(PDC) este insolubil în apă, etanol, acetonitril, dimetilformamidă. Prezenţa liganzilor micşti în complecşi s-a stabilit prin metoda spectroscopiei în IR, care ne demonstrează că benzile de vibrație a grupelor carboxilice în compușii sintetizați se deplasează cu aproximativ 90-100 cm-1 în comparație cu ligandul în stare liberă ceea ce ne confirmă coordinarea lor la atomul de metal. Analiza termogravimetrică a Cu(PDC)(DABCO) demonstrează că acesta este stabil până la temperatura de 2500C, după care urmează descompunerea termică a compusului. Co(DABCO)(PDC) este stabil până la 2000C, după care are loc eliminarea moleculei de DABCO la o temperatura de 2200C, iar în continuare are loc descompunerea totală a complexului care are loc până la 3000C. Compusul Ni(DABCO)(PDC) este stabil până la 1500C, dupa care urmează descompunerea lentă a complexului până la 3100C. Analiza cu raze X pe monocristal a compusului Cu(PDC)(DABCO) demonstrează că în structură acidul 2,6-pridindicarboxilic se comportă diferit: într-un caz el este tridentat coordinându-se la un atom de cupru , iar în alt caz este teradentat coordinându-se cu unul din atomii de oxigen al unei grupe carboxilice la tomul de cupru vecin. Astfel în acest complex atomii de cupru formează două poliedre diferite: un octaedru deformat , în care înconjurarea atomului central este formată din atomii donori N, O, O a două molecule de acid 2,6-piridindicarboxilic și o piramidă tetragonală în care înconjurarea atomului central este formată din atomii donori ai unei molecule de acid 2,6-pridincarboxilic, un atom de oxigen al grupei carboxilice a acidului 2,6-pridincarboxilic de la complexul vecin și în poziția apicală atomul de azot al unei molecule de DABCO. Astfel în complex există doi atomi de cupru având numărul de coordinare șase și cinci.