”(...),  pentru omenirea contemporană secolului al XXI-lea va fi necesarmente un secol al filosofiei despre om și condiția sa umană, în absența acesteia știința devenind inutilă, iar omul nu va mai fi deloc”. (Filosofia și condiția umană/ Ion Tudosescu. – București, Editura Fundației România de Mâine, 2006. pag.56.)  Filosofia ca scop are ceea la ce omul vrea să ajungă prin cunoaștere, prin gândire. Omul, dacă nu este centrul universului existențial, atunci el este centrul universului său, el există pentru sine și pentru alții în același timp. Existența sa o datorează, chiar dacă devenirea sa este în preponderent meritul său. Omul ca scop, omul ca valoare, scopul societății este de a menține aceste legități, atât pentru ea ca ansamblu, cât și pentru fiecare în parte. Constructul societății se ține atât cât indivizii luptă pentru valorile și normele morale, din acest considerent indiferența individului față de viitorul comun poate fi socotită ca indiferență față de normele acesteia și față de societate ca valoare necesară. Educația filosofică a omului la fel ca și știința, sunt un produs al posibilității cognitive a omului, și limita acestei cunoașteri poate condiționa doar existența omului ca specie în societate. Astfel problema societății moderne presupune neștiința față de viitorul său apropiat, posibilă numai închipuirea prin transcedere a acestuia. Necunoașterea viitorului trezește în mintea omului ideea de contituitate permanentă, dar continuitatea posibilă numai prin existență.