Argoul este definit ca un limbaj specific anumitor grupuri sociale (elevi, studenţi, deţinuţi etc) care folosesc structuri sintactice specifice, un lexic specializat cu scopul de a se evidenţia sau de a nu fi înţeleşi de ceilalţi vorbitori. Având aceleaşi trăsături ca şi jargonul se manifestă cu precădere în mediul tinerilor, fiind influenţati de factori predominant subiectivi: dorinţa de identificare cu un anumit grup, mod de manifestare a stării de libertate, caracterul ludic ş.a. Fenomenul este atestat în toate limbile. În ultima vreme apar cu regularitate dicţionare de argou şi se publică studii speciale consacrate acestui fenomen. Termenul sociolect s-a impus în majoritatea lucrărilor actuale de sociolingvistică. Identificarea, descrierea şi ierarhizarea funcţională a sociolectelor şi a comportamentelor verbale caracteristice utilizatorilor lor dintr-o comunitate lingvistică naţională este o sarcină de bază a macrosociolingvisticii.  Privit din perspectiva normei lingvistice şi a normelor comunicării verbale, utilizarea argoului în conversaţia dintre două sau mai multe persoane poate fi caracterizată, în funcţie de context, drept informală, neoficială, vulgară. Ceea ce distinge argoul de varianta standard este mai întâi de toate repertoriul lexical, care este activat în contexte sitaţionale de grup. Argotizarea mesajului are loc prin includerea intenţionată a unor elemente specifice comunicării de grup. Doar puţine cuvinte sunt înregistrate de dicţionarele generale cu marca stilistică „argotic”. Din punct de vedere tematic, argoul tinerilor, studenţilor, cuprinde câteva arii, cum ar fi: distracţiile şi petrecerile, studiile (şcoala, profesorii, examenele), banii, prietenii, internetul.  Argoul a fascinat întotdeauna prin cuvintele uneori misterioase, cu formă neînţeleasă, dar, mai des, înşelătoare prin sensul lor.