Reprezentant de referinţă al postmodernismului românesc, Dumitru Crudu este recunoscut de către critica literară drept un scriitor polivalent ce acoperă prin creaţia sa, la acelaşi nivel valoric, toate genurile literare: proza, poezia, dramaturgia şi publicistica, fiind apreciat în întreg arealul românesc şi tradus în câteva limbi. În 1998, împreună cu Marius Ianuş, a întemeiat o mişcare fracturistă publicând în ziarul în Monitorul de Braşov programul intitulat „Fracturismul: un manifest”. Apărut şi în revista Paralela 45, acesta era însoţit şi de trei anexe ilustrative, care demonstrau noutatea şi priorităţile acestui curent ce s-a postat cronologic la graniţa dintre nouăzecism şi douămiism. Anunţându-se, în primul rând, drept o mişcare literară românească de sincronizare cu literatura est-europeană ca o necesitate de a replica şi nega produsele post-totalitariste care se mai menţineau la rampa zilei, în manifest se pleda pentru o literatură de real conţinut umanist, autentică sub aspectul valorii artistice, eliberată la nivelul limbajului de orice clişee şi convenţionalisme depăşite de orizontul actual de aşteptare.  Ulterior, în întreaga sa creaţie, D, Crudu a demonstrat eficienţa programului său artistic, mai ales elocventă fiind dramaturgia sa publicată în volumul Salvaţi Bostonul (2001), Duelul şi alte texte (2004) şi romanele Măcel în Georgia (2008), romanul său de succes Un american la Chişinău (2013), în care autorul abordează un şir de probleme actuale timpului contemporan, şi anume cea a discriminării, a superficialităţii, problema artei, a căutării de sine şi cea mai relevantă fiind problema tinerii generaţii.  Romanul Un american la Chişinău conţine o acţiune alertă, cu întâmplări venind în cascadă unele peste altele, care se produc în Braşov, Craiova, Bran, Piteşti, Chişinău, firul de articulare a naraţiunii fiind trasat de personajul principal Anton Şleahtiţchi, care este reprezentantul principal a problemei centrale, cea a tinerii generaţii în căutare de sine şi în procesul de iniţiere în toate tertipurile existenţiale a constituirii idealului lor de viaţă, spre descoperirea fericirii, în definitiv. Consider că această problemă este destul de actuală, pentru că parcursul revendicării propriilor resurse umane în procesul realizării de sine, care, într-o perioadă de tranziţie şi haos este supus deseori hazardului, în roman împletindu-se perfect elementele realului cu cele ale fantasticul, conturând o lume posibilă captivantă.