Floarea-soarelui este o plantă uleioasă de mare importanţă economică şi alimentară. Deşi are cerințe mari de caldură, luată în cultură s-a adaptat la variaţii mari de temperatură (fie ridicate: 25-30˚C, fie scăzute: 13-17˚C).  Seceta este cea mai mare limitare dintre factorii abiotici şi afectează peste o treime din solurile din întreaga lume, iar plantele care reuşesc să supravieţuiască efectelor stresului secetei arată o scădere a fertilităţii, randamentului şi calităţii produsului. Acţiunea secetei asupra plantelor aflate în diferite etape de dezvoltare activează mecanismele de răspuns la nivel fiziologic, biochimic şi molecular.  S-a constatat că cele patru mecanisme principale ce se află la baza rezistenţei plantelor la secetă sunt: evitarea secetei, toleranţa la secetă, evadarea secetei şi restabilirea după secetă.  Mecanismul de evitare a secetei se caracterizează prin capacitatea plantei de a păstra potenţialul hidric în timpul unui deficit de apă menţinând procesele fiziologice fundamentale într-o stare normală.  Mecanismul de toleranţă sugerează capacitatea plantelor de a-şi menţine activitatea fiziologică la un anumit nivel în condiţii de stres sever provocat de secetă prin reglarea miilor de gene şi a unei serii de căi metabolice, pentru a reduce şi/sau a repara efectele dăunătoare ale stresului.  Frecvent, plantele manifestă toleranţă la secetă prin creşterea concentraţiei moleculelor osmoprotectoare în protoplasmă cu scopul păstrării turgescenţei celulelor şi prin reglarea activităţii enzimelor antioxidante care participă în detoxificarea speciilor reactive de oxigen.  Ajustarea osmotică este un mecanism folosit de plante pentru asigurarea reţinerii apei în celule, ca răspuns la stresul hidric. Acest mecanism constă în acumularea unei game largi de substanţe organice (glicina, betaina, prolina, trehaloza, fructanul ş.a.) şi anorganice (ioni de K, Ca şi apă). Substanţele organice menţionate reglează potenţialul osmotic al citoplasmei şi protejează enzimele şi membrana plasmatică. Totodată, ionii anorganici preponderent reglează potenţialul osmotic al vacuolelor, menţinând astfel turgescenţa.  Studierea mecanismelor de rezistenţă ale florii-soarelui la secetă implică analiza mai multor procese cum ar fi transpiraţia, ajustarea osmotică, calea de sinteză şi acumulare a acidului abscisic (ABA), dar şi căutarea modalităţilor de a spori absorbţia apei prin sistemul radicular.