Gandirea simbolică medievală s-a referit in mod special la cetate. Factorii determinanţi ai simbolismului acesteia sunt formele de planimetrie (circulară, pătrată, dreptungiulară, neregulată), locul dominant in peisajul incojurător legat de simbolismul nivelului de inălţime şi al controlului imprejurimilor, prezenţa in intramuros a unui tezaur sau a unui prizonier/unei prizoniere, care devin ţinta faptelor eroice. Obiectivul fortificat insumează sensurile simbolice ale mai multor imagini „ingrăditoare”: zid, incintă, val, grădină imprejmuită cu zid, hersă ş.a., simbolizand inaccesibilitatea, virginitatea, locul unui azil fizic şi spiritual, incercarea spirituală. Cetatea propune diverse imagini simbolice rezultate din schemele imaginarului. Schema divergentă include  acţiunile-asociaţii a inchide şi a separa, schema avergentă acţiunea-asociaţia a inconjura, iar schema convergentă acţiunea-asociaţia a conţine. Poarta fortificaţiei – un du-te – vino permanent – se asociază cu ieşirea şi intrarea. Ea este simbolul transcendenţei, deoarece poate fi tratată ca un acces dificil spre un alt spaţiu temporal. Printre schemele divergente ale porţii figurează cele determinate de acţiunile de a incepe, a ieşi şi a deschide; printre schemele avergente cele determinate de acţiunile de a schimba, a traversa, a intoarce, a bate şi a fi, iar printre schemele convergente cele determinate de acţiunile de a termina, a intra şi a inchide (după D. Raynaud). Deci, simbolismul cetăţii este in mod evident intemeiat pe structuri spaţiale reale, iar concepţia despre om se prezintă ca un moment constituant al arhitecturii de apărare.