Una din obsesiile regimului comunist din Romania a fost programul de sistematizare rurală. Programul consta in comasarea satelor in 556 centre agro-industriale şi mutarea populaţiei de la sate (10 milioane de oameni) la bloc. Programul insemna schimbarea bruscă a stilului de viaţă şi părăsirea caselor in care oamenii locuiau de generaţii. Implementarea proiectului insemna ştergerea de pe suprafaţa pămantului a mii de localităţi şi construirea unora noi. Revista „Arhitectura” publica concursuri de propuneri pentru viitoarele locuinţe săteşti: locuinţe cu număr redus de niveluri (parter plus unul sau două etaje) şi puţine apartamente (2-6). Proiectul avea valenţe ideologice, propaganda il prezenta ca pe una din marile realizări ale regimului, iar Ceauşescu a fost personal implicat in aplicarea sa. Marile institute de proiectare erau supravegheate şi dirijate, iar problematicile profesionale subordonate administrativ şi ideologic. Au existat insă şi voci curajoase din randul specialiştilor in patrimoniu, care semnalau inconvenienţe in legătură cu aplicarea sistematizării asupra monumentelor istorice. Interesantă este apariţia aproape simultană a celor două legi – la 29 octombrie 1974, Legea sistematizării şi la 30 octombrie Legea patrimoniului, ceea ce pare contradictoriu. Intr-un articol din ,,Arhitectura’’ din 1981, arh. Eugenia Greceanu atrăgea atenţia asupra imposibilităţii asigurării supravegherii disciplinei in construcţii de către oficiile de patrimoniu din judeţe, respectiv asupra eficienţei limitată a Legii in protejarea monumentelor istorice. E. Greceanu semnala neluarea in consideraţie a obiecţiilor (redactate personal in calitate de şef al serviciului de avizare) făcute de Direcţia monumentelor istorice şi de artă in decembrie 1973, la proiectul Legii sistematizării. E. Greceanu propunea actualizarea Legii sistematizării prin introducerea nuanţelor reclamate de existenţa unui fond construit cu valoare de patrimoniu. Puţini arhitecţi au fost cei care s-au exprimat, ceea ce nu inseamnă că erau de acord cu proiectul dorit de Ceauşescu. Gheorghe Leahu, care a fost arhitect-şef la Institutul Proiect Bucureşti, institut care s-a ocupat de sistematizarea capitalei, evocă in mod critic anii comunismului in jurnalul scris pe ascuns 19851989, ,,Arhitect in Epoca de Aur’’. Acesta constata cu tristeţe neputinţa lui ca arhitect, fiind parte dintr-o breaslă părtaşă la această „crimă la adresa civilizaţiei”, cum o numeşte el, punctul lor de vedere contand prea puţin in raport cu marile gesturi de sistematizare dictate personal de Ceauşescu. Arhitectul Ion Mircea Enescu, membru in comitetul de conducere al UAR (1991-1998), referindu-se la perioada comunistă, vorbea de egalizare şi de ghetoizarea societăţii.