In Romania postcomunistă, relaţiile interetnice reprezintă o temă sensibilă, din cauza minorităţilor etnice destul de numeroase, astfel incat in limbajul istoricilor, politologilor şi altor specialişti ataşaţi domeniului relaţii interetnice a apărut „modelul romanesc al relaţiilor interetnice”. In contextul aderării la Uniunea Europeană, Romania a trebuit să accepte normele şi valorile democratice europene, printre care s-a inscris şi diversitatea etnoculturală. Astfel, preocupările istoriografiei actuale romaneşti a relaţiilor interetnice se inscriu pe linia integrării minorităţilor naţionale (in primul rand a celei maghiare) in societatea romanească. In istoriografia romanească s-a remarcat tendinţa de a limita problema relaţiilor interetnice doar la problema maghiarilor, la cea a Transilvaniei, minoritatea maghiară fiind asociată cu ţara-mamă, Ungaria, care pe parcursul istoriei a pretins intaietatea in Ardeal. Odată cu obţinerea independenţei Republicii Moldova in 1991 şi cu valul de naţionalism romanesc, pentru cercetătorii-reprezentanţi ai naţiunii titulare a devenit deschis subiectul relaţiilor interetnice, mai ales a relaţiilor naţiunii titulare  cu rusolingvii, care in cadrul RSSM deţineau primatul politic, administrativ şi social. In Republica Moldova, subiectul relaţiilor interetnice este de asemenea abordat intr-o serie de lucrări de istorie, etnopsihologie, sociologie. Insă, spre deosebire de Romania, in Republica Moldova există o confuzie in autodeterminarea naţiunii titulare, adică grupul etnic majoritar este dezbinat in moldoveni şi romani, stare de facto susţinută şi creată de sfera politică, de aceea problema relaţiilor interetnice este eclipsată de problema identitară (moldoveni-romani, limba moldovenească-limba romană).