Paştele Blajinilor (Paştele Rahmanilor / Prohoadele) este un moment de reper in cadrul ciclului pascal, reprezentand o tradiţie dedicată cu prevalare cultului morţilor. Fenomenul incorporează o concentraţie impresionantă de fapte culturale, purtătoare de simboluri şi semnificaţii, cu rădăcini străvechi, la care au aderat şi elemente mai tarzii, fiecare relevand concepţii specifice perioadei cultural-istorice din care provin. Timpul şi spaţiul de desfăşurare, precum şi acţiunile, atributica sunt factori reglementaţi de cutumă. Timp. Ziua de luni de după Săptămana Luminată, zi patronată de Lună (intotdeauna in fază de scădere sau de lună neagră, solidară cu domeniul funerar) – indiciu clar al neoliticului. Spaţiu. Cel mai consistent segment ritualic are loc la cimitir, şi anume la morminte. Acţiuni. Consacrarea spaţiului prin incercuire, inconjurand mormăntul, concomitent purificand mediul cu foc şi fum de tămaie. Aprinderea focurilor pentru incălzirea morţilor. Bocetul. Pomenirea decedaţilor după nume, insoţită de rugăciuni, libaţiuni cu aghiasmă şi cu vin in scop de purificare, precum şi pentru revigorarea sufletelor celor adormiţi. Comesualitatea pe mormant. Oferirea pomenilor. Atributică. Lumanarea – legătură intre cer şi pămant, jertfă de lumină. Crestata – simbol complex al Sfintei Treimi. Pasca, prin forma rotundă a colacului, exprimă aderenţa la divinitate, iar umplutura de branză ţine de lactate – alimente primordiale. Vinul – sangele Mantuitorului. Coliva – mancarea morţilor. Oul roşu, altfel colorat sau incondeiat, mielul, iepurele, peştele, baba albă şi baba neagră, sarmalele etc. Ştergare sau alte obiecte din ţesătură – simbol al matricii spaţiale şi temporale. Complexul ritualic de la Paştele Blajinilor are menirea de a ordona haosul, generat de deschiderea cerurilor (a hotarelor dintre lumi şi stări), in perioada dintre Joia Mare şi Rusalii, precum şi de a ajuta sufletele răposaţilor să se orienteze, pentru a nu se rătăci in călătoria interspaţială.