Direcţiile postmoderne in antropologia culturală se raportează la tendinţele de cercetare a formelor de vieţuire a grupurilor culturale reieşind din circumstanţele unei lumi globalizate, in care au loc procese rapide de omogenizare, uniformizare şi coagulare a comunităţilor. Astfel, spaţiul, perceput fizic şi mental, pe care-l revendică comunităţile in perspectiva valorificării lui şi integrării insemnelor identitare, devine un suport in baza căruia se organizează, modelează şi manifestă felurite peisaje. Prin prototipurile de organizare a spa ţiului locuit şi prin impregnarea acestuia cu incărcături emoţionale, axiologice, cognitive, de asemenea cu diverse tipuri de mentalitate şi relaţii sociale, se cristalizează şi se consolidează pe parcursul timpului componenta identitară. Respectiv, spaţiul devine un arhivar al unor peisaje ce deţin o inaltă capacitate de identificare şi de manifestare simbolică. In cadrul lui precum intr-un creuzet, se intrepătrund toate componentele de cultură materială şi spirituală ale colectivităţii, se creionează reciproc şi se conturează originalitatea şi unicitatea faţă de alte grupuri etnice. Necesitatea studierii acestei joncţiuni este validată de creşterea importanţei identităţilor teritoriale şi culturale intr-o lume in schimbare; pierderea şi transformarea rapidă a peisajelor etnografice, care sunt proprii şi reprezentative pentru anumite grupuri etnice; stringenţa conştientizării valorii colectivităţilor privind rolul lor in completarea patrimoniului cultural mondial şi contribuţia lor la diversitatea lumii; păstrarea sustenabilităţii economice, sociale, spirituale ale locurilor ş.a. Un anumit teritoriu poate fi locuit de mai multe grupuri etnice, prin urmare intervine hotarul mental, psihologic, trasat in conştiinţa colectivă, perceput ca linia ce marchează clivajul dintre „ei” şi „noi”. Astfel, riftul dintre grupurile etnoculturale corespunde cu cel al peisajelor, deoarece societăţile au diferite viziuni asupra proiectării şi modelării spaţiului, in acord cu imaginile şi viziunile etnice, cu anumite experienţe culturale, realizări civilizaţionale. Peisajele etnografice sunt un fel de sigilii culturale, prin care sunt revendicate drepturile spaţiale şi culturale, de jure şi de facto, ale colectivităţilor unele faţă de altele.