Politica externă a Bulgariei in perioada interbelică s-a caracterizat prin  aşa-numitul „revizionism moderat”. Aflarea Dobrogei şi a Cadrilaterului in componenţa Romaniei, reprezenta o nedreptate istorică pentru guvernul de la Sofia, iar Tratatul de la Neuilly-sur-Seine, nu reflecta interesele Bulgariei. Totodată, prezenţa unei comunităţi importante de bulgari pe teritoriul Romaniei dicta o situaţie politică specifică. Astfel, nu s-a lăsat aşteptată apariţia diverselor nuclee ale mişcării iredentiste bulgare, inclusiv in sudul Basarabiei. In anii 1917–1918, in comunele Bolgrad, Tabac, Curci, Bulgărica, Alexandrevca, Taşbunar, Caracurt, Cubei şi Cişmeaua Văruită din judeţele Ismail şi Cetatea Albă lua naştere mişcarea condusă de Haralampie Mitanov, fost deputat. Influenţată de mişcarea iredentistă din Dobrogea şi de organizaţiile de pe teritoriul Bulgariei, această mişcare se caracteriza prin acţiuni moderate, variabile, dintre care pot fi enumerate: propaganda prin educaţie in licee şi şcoli, de la om la om; diseminarea foilor propagandistice; demersuri de infiinţare a şcolilor, liceelor, judecătoriei, universităţii bulgare la Bolgrad; crearea partidului minorităţii bulgarilor. Asemuită cu o mişcare procomunistă, caracterizată şi de propaganda privind emigrarea bulgarilor basarabeni de confesiune baptistă in America, Brazilia şi a populaţiei romaneşti peste hotare, mişcarea iredentistă bulgară a căpătat o caracteristică ştearsă, rămanand o umbră a iredentismului dobrogean din Romania şi a organizaţiilor din Bulgaria. Incercarea „intelighenţiei” bulgare din sudul Basarabiei de a contura un nucleu al iredentismului bulgar in zonă a suferit eşec. Politica fermă a statului roman, manifestată prin supravegherea constantă a propagandei, a conducătorilor, dar şi implicarea precară a maselor de jos in evoluţia mişcării au determinat insuccesul acesteia.