Stabilirea unui cadru legal şi conştientizarea răspunderii faţă de patrimoniul arheologic au avut o evoluţie indelungată şi dificilă. Apariţia primelor măsuri ample de protejare a patrimoniului cultural a avut loc in secolul XIX, cunoscut ca fiind marea epocă a arheologilor amatori şi a debutului comerţului cu INTERNATIONAL SCIENTIFIC CONFERENCE antichităţi. Nu de puţine ori un sit arheologic a fost devastat, iar specialiştii au identificat artefacte valoroase (vase, unelte, arme, bijuterii, monede etc.) distruse sau scoase din contextul arheologic. Braconierii au fost atraşi de obiective ca tezaurul historian de la Fedeşti, Vaslui, siturile cetăţilor medievale, dacice şi ale castrelor romane din zona Munţilor Orăştiei, din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Bihor, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj Olt, Teleorman, Tulcea, Constanţa (cetăţile greceşti). In anul 2017, aproximativ 5 000 de obiecte arheologice (fragmente de vase ceramice, obiecte de podoabă, monede antice şi medievale, statuete medievale şi din perioada neolitică) au fost descoperite in judeţele Caraş-Severin, Bihor, Timiş şi Arad, la persoane suspectate de braconaj arheologic. In lucrare se prezintă tipologia infracţiunilor asupra bunurilor arheologice, mijloacele şi metodele folosite pentru identificarea şi recuperarea acestora. O atenţie deosebită se acordă metodelor fizico-chimice (XRF, TL, K-Ar, Pb 210 etc.) şi comparative utilizate in autentificarea pieselor arheologice. Expertiza ştiinţifică constă in determinarea materialelor şi tehnicilor de realizare a operei de artă. Metodologia şi tehnicile de investigare sunt diferite in funcţie de tipul de suport organic sau anorganic al operei de artă. Coroborarea rezultatelor trebuie să conducă la stabilirea autenticităţii obiectului sau operei supuse expertizei şi la datarea acesteia daca este necesar. De asemenea, sunt prezentate reglementările internaţionale ale infracţiunilor privind patrimonial cultural.