Studiul figurativului din pictura moldovenească este absolut oportun pentru evaluarea și valorificarea operelor, datorită funcțiilor de importanță majoră, in formalizarea structurii compoziționale, ideatice și expresive a picturii, asigurand interpretarea ideii semantice. Perioada anilor 1945–1950, descrie o primă etapă a evoluției picturii din RSSM, cand insistența ideologică sociopolitică pare mai latentă și lasă să se intrevadă in canavaua picturală, unele fuziuni ale picturii moderne, ce sensibilizează figurativul prin calități plastice semnificative. Demersul figurativ, pe parcursul perioadei date, este neomogen și suferă modificări periodice, care influențează conținutul estetic, tematic și psiho-emoțional al compozițiilor, urmărind treptat o intenție cat mai descriptivă și explicativă a subiectelor, in mare parte istoricorevoluționare. Astfel, se poate concluziona că figurativul din perioada imediat postbelică se implementează in matricea picturii, in calitate de categorie fundamentală de formalizare a structurii compoziționale, indeplinind funcție semantică și semnificativă, ce asigură interpretarea ideii plastice a operei.