Teritoriul dintre Carpaţi şi Dunăre, fiind o regiune disponibilă unde era susţinută libertatea religioasă de către administraţia locală, a fost atractiv pentru lipoveni şi sectanţii. Lipovenii și nekrasoviţii au inceput să se stabilească in regiune incă din secolul al XVIII-lea. In secolul al XIX-lea, in special după evenimentele din 1812, a fost atestată imigrarea intensivă a acestora, ce a incetinit doar in a doua jumătate a secolului. Aşezările lor sunt surprinse pe teritoriul Basarabiei, Bucovinei şi Romaniei. Particularitatea acestei regiuni este faptul că lipovenii, fără să migreze, ar putea deveni cetăţenii statului vecin, datorită modificărilor teritoriale de la sfarşitul războaielor. Credincioșii de rit vechi au constituit mult timp o parte semnificativă a populaţiei ruse din Basarabia. Dimpotrivă, in secolul al XIX-lea a fost observată migrarea din Basarabia spre interiorul Rusiei. In secolul al XIX-lea, relaţiile dintre lipoveni şi sectanţi cu administraţia locală basarabeană şi autorităţile din ţările vecine, erau dificile, dar mai stabile decat cu organele conducerii din Rusia. Totuşi, lipovenii şi sectanţii continuau a fi un factor agasant pentru autorităţile Imperiului Rus, şi in special pentru ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse. Această situaţie a incurajat lipovenii din diferite ţări ale regiunii carpatodunărene să menţină legături stranse intre ei, oferind o notă distinctivă proceselor de migrare. Pentru noi insă este important că supravegherea fenomenului de către guvern a permis acumularea materialului statistic şi chiar etnografic in proporţii considerabile.