Vocea elegiacă a lui Antonie Luţcan este inconfundabilă în contextul generaţiilor de poeţi interbelici. Peisajul este marea predilecţie a autorului, mereu inspirat în alegerea decorului, în crearea unei atmosfere deosebite, panteiste. Eminescian până la epigonism, el îşi trăieşte clipa astrală a poeziei în sistemul de coordonate al câtorva teme: casa părintească, steaua tremurând în ceruri, eroul liric singuratic şi nemărginitul Dumnezeu.