In viaţa noastră săracă şi prozaică de azi, cu inteligenţa fragmentată şi meschinăria sufletească, distrugem nobleţea şi forţa cuvintelor. Vorbirea in teatrul occidental serveşte, de cele mai dese ori, doar la exprimarea conflictelor psihologice specifice omului şi situaţiei lui in actualitatea cotidiană a vieţii. Uităm sau poate nici nu ne dăm seama că fiecare sunet poartă incărcătură spirituală, esenţă etică, fiinţă atmosferică, emoţională, posibilitate de a transporta o stare, de a mijloci o dispoziţie. In ultimul timp, personalități marcante din domeniul teatrului işi pun intrebări privind sarcina teatrului faţă de literatură, rolul textului dramatic şi locul pe care-l ocupă in spectacolul de teatru, pornind de la faptul că textul a fost unul din ultimele elemente care a fost adăugat artei teatrale.

In our poor and prosaic live of today, with our fragmented intelligence and meanness in our souls, we destroy the nobility and strength of words. Speaking, in the occidental theater serves the most, only to the expression of specific human psychological conflicts and it’s situation in the actuality of daily life. We forget or do not realize that every sound carries in it a spiritual load, ethics essence, an atmospheric being, emotional, an opportunity to carry a state to mediate a disposition. Lately, major theater people ask themselves questions about theaters task to literature, the role of the dramatic text and the place it occupies in the theater, from the fact that the text was one of the last item that was added to the theatrical art.