Teoria comerţului internaţional, în varianta sa modernă, a stat o bună perioadă de timp la baza politicii comerciale a statelor. Aceasta derivă, în cea mai mare parte, din necesităţile exacte ale populaţiei în sensul acumulării unui venit suplimentar sau al evitării riscului unor pierderi excepţionale, făcând apel, în acest scop, la deschiderea graniţelor şi extinderea comerţului internaţional. Extinderea comerţului internaţional, fiind generată de faptul că nu poate exista nici un popor civilizat fără a întreţine schimburi comerciale cu alte economii naţionale, adică fără a primi sau a da ceva în relaţia cu celelalte economii naţionale, nu are întotdeauna o formă materială. Deseori, ca şi între agenţii economici de pe aceiaşi piaţă, se fac transferuri de diverse bunuri: materii prime, produse fabricate sau create, precum şi anumite servicii-utilităţi ce n- au formă materială, dar au efect dorit, solicitat de consumator şi realizat de producător.

The theory of foreign trade in its modern variant was for a long period of time the base of states’ commercial policy. This idea arises from the exacts necessities of the population in the direction of accumulating an extra income or of avoiding risk of exceptional loss, referring in this case to the opening of frontiers and to the extension of foreign trade. The expand of foreign trade was generated by the fact that none civilized nation can exist without keeping commercial exchanges with other national economies, in other words without getting or giving something in the relation with other national economies, which don’t have always a material form. Often, as well as between the economic agents of the same market, there are transfers of different goods: prime materials, manufactured or created products, as well as some services - utilities that don’t have a material form, but have a desired and a requested effect by the consumer and which is realized by the producer.