În articolul de faţă, este propusă o interpretare arhetipală a baladei Voichiţa, cunoscută la mai multe popoare din arealul dacoromân:români, greci, sârbi, albanezi. După opinia specialiştilor, ,,subiectul artistic exploatează o concepţie tipică sud-est-europeană’’şi evidenţiază situaţii, întâmplări neprevăzute şi colizii de natură etică din viaţa unei familii patriarhale. În substanţa epică a naraţiunii, este zugrăvită o realitate specifică, de o largă semnificaţie epică, care se sprigină pe ritualurile de la nunţi şi înmormântări, relevă anumite practici şi interdicţii mitice în modul de existenţă al oamenilor. Blestemul matern şi călătoria fratelui mort aprofundează nucleul epic al naraţiunii, iar acesta va menţine subiectul în zona fabulosului mitic, determină acţiunile personajelor aflate sub semnul predestinării malefice.

In this article, an archetypal interpretation of the ballad Voichiţa is proposed, known to several peoples in the Daco-Romanian area: Romanians, Greeks, Serbs, Albanians. According to experts, "the artistic subject exploits a typical Southeast European conception" and highlights situations, unforeseen events and ethical collisions in the life of a patriarchal family. In the epic substance of the narrative, a specific reality is portrayed, of a wide epic significance, which is based on the rituals of weddings and funerals, revealing certain mythical practices and prohibitions in the way of human existence. The maternal curse and the journey of the dead brother deepen the epic core of the narrative, and it will keep the subject in the area of the fabulous myth, determine the actions of the characters under the sign of evil predestination