The purpose of the present article is to explore the dimensions of knowledge and learning in the knowledge society, since the development of science, technology and culture requires a change of the present educational paradigm, and a reorientation of learning in the perspective of lifelong learning. The pace of diffusion of new ideas exceeds the possibilities of absorption available to the individual trained through classical education. New realities require an individual capable of self-perfection and spiritual flowering. In the framework of knowledge society, the field of knowledge has become immense, technological evolution and social needs are constantly changing, and in order to adapt to such a society, people need to know how to learn. Thus, any form of knowledge, but also of access to it represents a force, that creates new opportunities of action and change. The key difference from the past is that the emphasis on education is no longer the transmission of knowledge from one generation to another. This understanding no longer works in today's rapidly changing technological and globalized world, where it is not possible to determine the type of knowledge needed in the next five or ten years. Instead, a holistic approach to the individual is needed, that combines values, attitudes, such as the desire to learn from interacting with others, and the ability to develop strategies and solve problems to learn something new. Knowledge thus becomes a generative principle, with a self-organizing character of society and its progress.

Prezentul articol abordează dimensiunea cunoașterii și a învățării, în contextul cerințelor societății marcată de cunoaștere, reliefată prin valorizarea indivizilor și a acțiunilor umane. Dezvoltarea într-o proporție geometrică a volumului de cunoștințe în domeniile științei, tehnologiei și culturii impune o schimbare a paradigmei educaționale actuale, o reorientare a învățării în perspectiva educației permanente. Ritmul de difuzare a ideilor noi întrece posibilitățile de absorbție de care dispune individul format prin educație clasică. Noile realități solicită o ființă capabilă de auto perfecțiune și de înflorire spirituală. În contextul societății marcate de cunoaștere, domeniul cunoașterii a devenit unul imens, evoluția tehnologică și nevoile sociale sânt în continuă modificare, și, pentru a se putea adapta unei astfel de societăți, persoanele trebuie sa știe cum să învețe. Astfel, orice formă de cunoaștere, dar și de acces la ea reprezintă о forță propriu-zisă, creează noi oportunități de a acționa și de a schimba о stare de lucruri. Diferența cheie față de trecut este că accentul în educație nu mai constituie transmiterea cunoștințelor de la o generație la alta. Această înțelegere nu mai funcționează în lumea tehnologică și globalizată, în schimbare rapidă de astăzi, unde nu este posibil să se stabilească tipul cunoștințelor necesare în următorii cinci sau zece ani. În schimb, este nevoie de o abordare holistică a individului care combină valorile, atitudinile, cum ar fi dorința de a învăța din interacțiune cu alții, valorificarea cunoștințelor, precum și capacitatea de a dezvolta strategii și de a rezolva probleme pentru a învăța ceva nou. Cunoașterea devine astfel un principiu generativ, cu caracter autoorganizator al societății, al mersului ei înainte .