Romanța Pe lângă plopii fără soț... a fost scrisă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de compozitorul Guilelm Șorban pe versurile lui Mihai Eminescu. În timp această romanță devine o lucrare ce se bucură de popularitate, inclusiv în mediul de circulație folclorică, fiind transmisă pe cale orală și interpretată ca un cântec liric. În prezent romanța Pe lângă plopii fără soț... este inclusă în repertoriul cântăreților de diferită formație: de la interpretul de muzică academică la cel de estradă și jazz. Interes pentru noi prezintă versiunea mondenă, urbană a creației, așa cum a fost gândită de autor. Vom face o analiză a unei variante interpretative, care este mai des întâlnită atât printre cântăreții consacrați, cât și printre cei amatori, un model ce reflectă anume fundamentul folcloric urban al romanței. Se știe că textul poetic original conține 11 strofe. Cântăreții, însă, selectează pentru execuție anumite strofe pe care le consideră reprezentative pentru redarea mai concisă a conținutului ideatic și cu un impact emoțional mai puternic. Faptul în sine este un argument în plus pentru circulația folclorică a acestei romanțe. Textul poetic al modelului analizat include strofele 1, 2, 3, 4, 8, 11, îmbinate câte două: prima are funcția strofei în întregul sintetic poetico-muzical, a două – a refrenului. Acompaniamentul instrumental este asigurat de un mic ansamblu: vioară, pian, acordeon și nai. Remarcăm faptul, că pentru romanța mondenă este caracteristic anume un acompaniament instrumental de componență modestă de tip taraf, la care se adaugă pianul și/sau acordeonul, în funcție de contextul și mediul social în care se interpretează. Subliniem că specificul acompaniamentului instrumental este unul dintre elemente distinctive ale romanței urbane mondene. Acesta nu se implică major în partida vocală, dar o susține melodico-armonic. Articolul va conține o analiză a dramaturgiei muzicale cu punctarea unor aspecte interpretative sugerate de experiența personală a autoarei.