Bogatul fond folcloric, creat de-a lungul mileniilor, este unul dintre nesecatele izvoare de inspirație pentru clasicul literaturii noastre Ion Creangă. Stilul său viu, inconfundabil, ce se datorează anume spiritualității populare, a devenit subiectul mai multor cercetări ale lingviștilor, filologilor, literaților care au menționat ingeniozitatea scriitorului de-a captiva prin cuvântul rostit. Opera sa este scrisă într-un limbaj popular, îmbogățit cu cele mai diverse structuri frazeologice de la comparații, metafore, zicători și proverbe până la vorbe de duh, care-i conferă textului originalitate, profunzime și o frumusețe irepetabilă. După cum menționa primul biograf al scriitorului Jean Boutiere „Creangă imită admirabil cuvântul viu” și „constituie un repertoriu folcloric bogat de foarte mare interes”. Or, majoritatea acestor structuri frazeologice le vom regăsi și în limbajul personajelor din filmele inspirate din opera crengiană. Vom încerca să analizăm expresia verbală din perspectiva unei componente importante a coloanei sonore, implicându-se adesea și în coliziunile dramaturgice ale acestor filme. Vom urmări cum limbajul din operele lui Creangă este proiectat în film pentru a caracteriza personaje, stări, situații etc. Ne vom referi în mod special la filmele – ecranizări/interpretări ale operei crengiene Amintiri din copilărie (1965, regie Elisabeta Bostan), De aș fi... Harap Alb (1965, regie Ion Popescu-Gopo), Dănilă Prepeleac (1999, regie Tudor Tătaru), în care autorii, urmând stilul scriitorului, conferă personajelor sale un limbaj abundent de o colecție de zicale, proverbe, vorbe de duh, metafore, comparații etc., ce vor scoate în relief întregul bagaj lingvistic popular. La fel, ne propunem să urmărim similitudinea expresiilor din textul original cu cele din film, precum și refuzarea la unele și introducerea altor frazeologisme preluate din limbajul uzual.