Structura casei, repetând structura universului, are propriul centru, periferie, sus, jos și alte părți cardinale ale spațiului. Ordonarea acestui spațiu se realizează în două planuri - orizontal și vertical. Relațiile structurale sunt stabilite între părțile principale ale spațiului, reflectând comportamentul oamenilor din acest spațiu. Cele mai importante din punct de vedere al semioticii sunt opozițiile sus-jos, centru-periferie, extern-intern, deschis-închis. Toate elementele de bază ale locuinței au o funcție de limită. Semiotica părților de bază ale locuinței găgăuze, funcția lor de limită dezvăluie sistemul de idei populare despre lume, despre viața de zi cu zi a individului în acest spațiu. Astfel, limita exterioară a casei găgăuzului (a curții cu clădiri) este gardul și poarta, menită să izoleze și să protejeze locuitorii casei de lumea exterioară (casa este opusă lumii exterioare). Pereții și acoperișul sunt limita spațiului interior cu lumea exterioară, iar legătura dintre lumi se realizează prin uși, ferestre și hogeag, a căror semiotică va fi dezvăluită în detalii în cele ce urmează. Limitele dintr-o casă servesc altor scopuri. Ele determină statutul intern al locuinței, o împart în locuri, al căror conținut este strâns legat de ideile populare despre sistemul global al ordinii mondiale. Schimbările în tradițiile locuinței găgăuzilor au dus la schimbări în statutul semiotic al locurilor sale principale. Însă, până în prezent, locuința găgăuzilor conține două părți: camera / camere de zi încălzite prin sobă, gura căreia este în camera hayat și odaia nelocuită, decorată tradițional. Încărcarea semantică principală o poartă colțul casei cu icoane, marcând (uneori simbolic) estul, indicând astfel că locuința este orientată și se include în sistemul universal de coordonate.