Acțiunea de „a mânca” intră în seria actelor ritualice și ceremoniale care dețin o mare capacitate de transformare socială, cu o eficacitate simbolică bine marcată. Istoria alimentației nu poate fi privită detașat de istoria umanității, acestea identificându-se în etapele evoluției lor. Factorii care au un rol important în acest sens, influențând și dimensionând semnificații și conotații specifice, sunt: mediul natural, condițiile de climă, structura socio-economică a comunităților, credințele spirituale. Un fenomen acut al societății românești, în ultimii 30 de ani, este migrația. Dacă în a doua jumătate a secolului trecut, în perioada comunistă, fenomenul migrației s-a concentrat pe mutarea populației din mediul rural în cel urban, liberalizarea granițelor, intrarea în structurile UE, NATO etc., au facilitat și chiar încurajat, într-un mod sau altul, migrația românilor. Comunitățile românești au crescut semnificativ, ajungând să ocupe un loc deloc de neglijat din populația țărilor de migrație, ba chiar să constituie o minoritate reprezentativă în anumite state din Europa (Italia, Spania. Marea Britanie etc.). Statistic vorbind, Grecia nu are o situație clară a comunității românești, ultimul recensământ datând din 2007. Pe baza informațiilor furnizate de asociațiile românești, în Grecia se află un număr de aproximativ 100.000 de români proveniți din mai multe zone ale României, preponderent din Moldova, Bucovina și Maramureș, mare parte din ei locuind în Atena. Lucrarea de față prezintă un studiu de caz efectuat în cadrul comunității românești din Grecia, având ca element principal alimentația tradițională. Pornind de la ideea că această comunitate face parte din diaspora de mobilitate, nefiind definită clar de o perioadă de timp, vom observa, totuși, că alimentația tradițională este un element extrem de important în păstrarea identității naționale. Comunitățile românești, fie ele istorice sau de mobilitate, urmează un tipar social autentic românesc, cu puține influențe străine, determinate de mai mulți factori.