mediul tradițional românesc, sensul termenului „târg” denotă aspecte administrative (târg – oraș), economice (târg – piață de desfacere a mărfurilor), sociale (târg – areal de dezvoltare a negustoriei, meșteșugăritului etc.), culturale (târg – loc de manifestări distractive și sărbătorești). Târgul este, de asemenea, loc de interferență a elementului autohton cu cel alogen, constituind un spațiu cultural-economic de tranzit al mărfurilor, precum și al tradițiilor. În cadrul târgului, s-au dezvoltat activ trocul și vânzarea, propunând produse cerealiere, legume și zarzavaturi, vite, produse de albinărit, țesături de in și cânepă. Fiecare dintre aceste produse aveau o legătură esențială cu îndeletnicirile tradiționale și ocupau un anumit loc în desfășurarea obiceiurilor poporului nostru: creșterea cerealelor pentru copt pâine; prelucrarea cânepei, inului, mătăsii, lânii, tăbăcirea pieilor pentru confecționarea vestimentației tradiționale românești; folosirea lumânărilor de ceară ca sursă de lumină, precum și pentru însoțirea rugăciunilor etc. Meșteșugarii și țăranii veneau în târguri pentru a-și valorifica roadele muncii, astfel numărul mărfurilor creștea, sporind încontinuu numărul celor care vând și cumpără. În atare condiții, bâlciurile, iarmaroacele și târgurile devin sursă de îmbogățire pentru orașe, iar coagularea populației într-un areal favorabil impulsionează urbanizarea și migrația de la sate la oraș. Drept dovadă a activității negustorești intense, unele localități sau regiuni au preluat denumirea arealului geografic, precedată de cuvântul târg, cum ar fi: Târgu Mureș, Târgu Neamț, Târgu Jiu etc. Menționăm, totuși, că în fiecare localitate, asociată cu un târg, atât Târgul din ‚Năuntru, cât și Târgul din Afară reprezenta un loc de manifestații sătești și țărănești, cum ar fi: hora, sărbătorile calendaristice etc.