În timpul războaielor, clopotele au fost adeseori topite și transformate în tunuri, motiv pentru care destul de puține biserici le mai au astăzi pe cele originale cu care au fost înzestrate de ctitori în secolele trecute. O masivă distrugere a clopotelor a avut loc în Primul Război Mondial, când în Transilvania autoritățile austro-ungare, iar la sud de Carpați, în Muntenia, administrația germană de ocupație a rechiziționat sistematic clopotele bisericilor din sate și orașe, după ce guvernul României s-a retras la Iași. Dat fi ind mersul războiului, confi scarea (sau rechiziția) a început în Transilvania. Operațiunea a fost organizată prin Ministerul de Război, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice și autoritățile ecleziastice, care au difuzat ordinele către biserici. O etapă anterioară confi scării propriuzise a clopotelor a fost colectarea din locuințele populației și din biserici a tuturor obiectelor din aramă, cositor și plumb pentru trebuințele armatei. A urmat apoi inventarierea generală a clopotelor, impusă parohiilor din luna august până la 10 septembrie 1915, nerespectarea termenului fi ind pedepsită cu amendă până la 100 de coroane. Confi scarea efectivă a început în anul 1916 și s-a făcut de cele mai multe ori abuziv, fără documente de preluare și fără despăgubiri. Măsura s-a aplicat tuturor cultelor religioase, dar bisericile ortodoxe și greco-catolice au fost victimele mai multor abuzuri decât cele protestante, cărora li s-a permis să păstreze două-trei clopote. În primăvara anului 1917, după prima rechiziție a avut loc încă o inventariere și preluare a clopotelor rămase. De acea dată s-a confi scat chiar și unicul clopot existent la o biserică, dacă era mai mare de 20 de kg. La fel s-a procedat și la sud de Carpați, după ce guvernul și familia regală s-au retras în Moldova. La 15 mai 1917, Administrația militară germană a emis Ordonanța nr. 99, referitoare la: Sechestrarea clopotelor de la biserici pentru scopuri de război. Confi scarea clopotelor pentru a fi topite și transformate în tunuri a constituit o adevărată dramă pentru români. De multe ori preoții s-au opus încercând să le salveze, dar fără rezultat. Mărturiile păstrate de presa vremii dovedesc că ziua luării clopotelor de la bisericile românești a fost pe alocuri poate mai tristă decât cea a mobilizării pentru război. Cercetarea se bazează pe documente de arhivă, pe studiul presei românești din anii 1916-1918, precum și al unor lucrări de istorie a bisericii care vor fi indicate la locul potrivit.