La începutul secolului al XIX-lea Imperiul Rus a reușit să cucerească teritoriul estic al Moldovei, de acum înainte denumit Basarabia, afl at între râurile Nistru și Prut, între Dunăre și Marea Neagră. Includerea numai pământului respectiv al Principatelor Române în componența Imperiului țarist nu a fost un plan inițial al părții ruse, ci ultima posibilitate, în așteptarea ofensivei franceze, de a încheia cu „oarecare” rezultat războiul din 1806-1812 cu Imperiul Otoman, acest stat fi ind considerat mult mai slab comparativ cu Rusia. Astfel, război ruso-turc nu a permis Imperiului Rus de a pune stăpânire pe Moldova și Țara Românească, cerute de la începutul confruntației, dar s-a terminat cu cedarea de către Poarta Otomană a teritoriilor Moldovei de peste Prut. Totodată, Rusia, pentru prima dată în istorie a obținut și accesul la Dunăre, mai exact la cursul inferior al râului, care reprezintă un mare potențial economic de importanță internațională. Astfel, porțiunea de la Prut și până la vărsarea brațului Chilia (brațul nordic) în Marea Neagră a devenit o parte a hotarului între Imperiul Rus pe segmentul Basarabiei și partea vestică a Moldovei, afl ată încă sub dominația otomană. Această parte a frontierei a suferit o serie de modifi cări pe parcursul secolului al XIX-lea. În anul 1829, prin încheierea următorului război ruso-turc, hotarul a fost stabilit pe brațul Sf. Gheorghe (brațul sudic). Astfel, toate gurile Dunării au trecut sub autoritatea rusă, care a creat, atât direct, cât și indirect multe obstacole pentru navigația liberă și sigură a vaselor comerciale străine pe fl uviul dunărean inferior. Faptul respectiv a stat la bază îngrijorării și nemulțumirii statelor vest-europene, care au folosit momentul oportun, și anume instituirea păcii în 1856 după Războiul Crimeii, când Rusia s-a regăsit într-o situație nefavorabilă, fi ind forțată să cedeze Moldovei trei județe ale Basarabiei de sud. Totodată, deplasarea liniei hotarului mai la nord de porțiunea Dunării de Jos a garantat respectarea regimului internațional de navigație, stabilit pe tot cursul Dunării, inclusiv delta. Frontiera pe segmentul basarabean a fost din nou modifi cată la Congresul de la Berlin din 1878, atunci când Imperiul Rus a recuperat teritoriile române pierdute de ruși în 1856. Acest fapt a devenit unul dintre principalii piloni pentru recunoașterea internațională a independenței României. Totuși, linia hotarului n-a fost restabilită pe brațul Sf. Gheorghe, ci pe brațul Chilia. Astfel, frontiera pe segmentul Basarabiei, în special în regiunea Dunării de Jos, a fost supusă unor modifi cări sistematice, ca urmare a manifestării interesului de către actorii principali ai spațiului european în problema navigației pe Dunărea de Jos, precum și a schimbărilor conjuncturii internaționale în diferite perioade ale secolului al XIX-lea.